Formația Internazionale Milano, cu fundașul Cristian Chivu integralist, a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, cu Brescia, în etapa a X-a a campionatului Italiei.
Caracciolo a deschis scorul pentru Brescia, în minutul 14. Samuel Eto’o a egalat, în minutul 73, din penalti.
Partidele Fiorentina – Chievo Verona, Juventus – Cesena, Napoli – Parma, Lazio Roma – AS Roma, Sampdoria Genova – Catania, Bari – AC Milan, Udinese – Cagliari și Palermo – Genoa se vor disputa duminică.
La două zile după ce soția sa a născut al doilea copil al cuplului, fundașul român este anunțat titular în meciul pe care echipa sa, Inter Milano, o susține în această seară în compania echipei Brescia.
Chiar dacă presa din Peninsulă l-a criticat după meciul cu Tottenham din Liga Campionilor, scor 3-1, Rafa Benitez a decis să meargă în continuare pe mâna romanului. Inter se află pe locul 2 în Serie A și are nevoie de victorie pentru a se apropia de liderul Lazio, ce va juca mâine derby-ul cu AS Roma. Echipele de start:
Inter: 12 Castellazzi; 13 Maicon, 6 Lucio, 25 Samuel, 26 Chivu; 27 Pandev, 4 Zanetti, 10 Sneijder, 29 Coutinho; 22 Milito, 9 Eto’o.
Brescia: 1 Arcari; 5 Zebina, 9 Caracciolo, 11 Cordova, 17 Baiocco, 23 Dallamano, 26 Martinez, 28 Berardi, 32 Diamanti, 33 Kone, 56 Hetemaj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER